Managerul toxic este acel “sef” care pune o presiune nejustificata pe oamenii lui in incercarea disperata de a atinge niste obiective. Managerul toxic isi va folosi puterea pe care i-o confera functia pentru a-si ameninta colegii si subalternii, pentru a-i forta sa faca lucrurile acum si nu peste o ora sau peste o zi, pentru a-i pune sa aduca contracte semnate atunci cand clientul nu este pregatit sa le semneze, sa inregistreze venituri atunci cand nu pot fi legal inregistrate si in general cel care cere sa fie executate actiuni care nu pot fi executate.
Absolut in toate corporatiile este blamat si este strict interzis sa fie facute presiuni sexuale asupra subalternilor, pedepsele fiind cele mai aspre ba chiar aproape in toate cazurile ducind catre concedierea managerului. Nu ai voie sa te folosesti de puterea ierarhica pentru a convinge o subalterna sau un subaltern sa faca sex cu tine. In schimb este incurajat tacit, uneori chiar proslavit cel care face alt fel de presiuni asupra colegilor si subalternilor, managerul toxic. Managerul toxic este apreciat si promovat, am vazut asta in toate corporatiile prin care am trecut: Compaq, HP, Ness dar mai ales in IBM. Oarecum am mai atins acest subiect in capitolele anterioare, in special in capitolul 7 unde am descris un proces fundamental corporatist: trecerea de la previziune (forecast) la promisiune (commitment). Procesele sunt construite de oameni. Procesul de trecere dela „forecast” la „commitment” a fost construit de managerul toxic.
Nu o sa o fac pe mironositza. Si eu am avut momente cand am fost toxic. Dar au fost putine, foarte putine. Cred ca nu exista manageri care sa nu foloseasca cateodata metode toxice. Dar aici vreau sa ma refer la cei care fac acest lucru natural, cu bucurie, cu mandria ca sunt eficienti sau cu disperare pentru a-si prelungi agonia in functia in care de fapt nu trebuiau sa ajunga niciodata. Aici vreau sa vorbesc de acei manageri care isi concediaza subalternii cu nonsalanta pentru ca nu au atins obiective imposibil de atins sau fac in asa fel incat oamenii pleaca mancand pamantul pentru a scapa de presiunea care nu-i mai lasa sa doarma noaptea.
De ce intalnim managerul toxic peste tot? Pentru ca este ca un virus. Ca o boala. Corporatiile sunt structuri foarte ierarhizate si daca managerul de deasupra este toxic, atunci ii va molipsi si pe managerii de sub el, care la randul lor vor da virusul mai departe, construindu-se o intreaga structura bolnava. Am vazut cel mai bine acest lucru in IBM, mai ales din primavara anului 2012 pina spre sfarsitul anului. Presiunea pe cifre imposibil de realizat a fost atat de mare incat din martie si pina in septembrie s-a dezintegrat boardul IBM Romania, fiind dati afara sau plecand de disperare multi oameni valorosi dintre care as vrea sa-i amintesc doar pe Gabi Ciucu, Cristi Serban si Mihai Galbura.
Cum se vindeca un manager toxic? Nu se vindeca ….dar dispare. Boala este mortala. N-am vazut niciun manager toxic care sa se dezintoxice. Trebuie sa ai taria si rabdarea sa rezisti pina la disparitia lui. Pentru ca va dispare. E adevarat ca lasa in urma lui un pamant otravit, multe victime care au fost concediate sau au fugit mancand pamantul, o atmosfera ireala, sumbra. Dar nu poate supravietui nici el pentru ca „productia” este fundamental afectata. „Productia” este generata de oameni si concedierea oamenilor nu poate creste „productia” niciodata, inlocuirea oamenilor si redistribuirea responsabilitatilor catre oameni care asista zilnic la scene si traiesc zilnic intr-un mediu de infern nu poate mari randamentul. E logic dar tocmai asta este problema managerului toxic. El nu mai poate avea un comportament logic. El devine visceral, patimas, lipsit de autocontrol.
Stiu ca este extrem de complicat dar eu as apela la psihologi versati cand trebuie sa angajez manageri in functii inalte. Si le-as cere sa identifice comportamentul potential toxic al candidatilor la pozitii din varful ierarhiei. Pentru ca un manager toxic nu va putea livra rezultate superioare folosindu-se de subalternii lui. Niciodata.
Managerul toxic doar arunca rahatul in capul celui de linga el sau de sub el atunci cand simte ca Presedintele toxic i-a plasat ceva urat mirositor in cap. Managerului toxic ii lipseste intotdeauna empatia. El nu se va pune niciodata in pantofii subalternului lui. Managerul toxic va avea intotdeauna un spirit de conservare exagerat fiind gata sa-si sacrifice oamenii pentru a se salva. El nu va da dovada niciodata de spirit de sacrificiu pentru a-si proteja oamenii ci va fi primul care se va pune la adapost. El va da intotdeauna vina pe oamenii lui si nu-si va recunoaste niciodata propriile greseli. “Un leader nu-si va sacrifica niciodata oamenii lui pentru cifre” spunea Simon Sinek. Ei bine, managerul toxic ii va sacrifica. Si o va face fara remuscari.
Managerul toxic nu-si va asuma esecul niciodata si nu-si va da demisia decat cand va fii fortat de altcineva mai puternic. Onoarea nu va exista pentru el sau va fi un lucru depasit istoric. Managerul toxic nu-si va apara oamenii si echipa lui in fata Presedintelui toxic ci va spune ca el le-a spus ce sa faca dar ei sunt niste incompetenti si lenesi. Un manager toxic nu va filtra ce-i vine de la structurile ierarhice superioare. Am vorbit pe larg despre acest lucru intr-un capitol separat, capitolul 6 care are chiar acest titlu: Filtrul.
Mai interesant mi se pare faptul ca nu intotdeauna este urat managerul toxic. Uneori este iubit si apreciat intr-un mod sacru, adesea bizar si chiar patologic. Se stie ca s-a plans la moartea lui Stalin, care a facut cam la fel de multe victime ca Hitler, daca nu chiar mai multe dar este stiut ca a facut mult mai multe din randul populatiei proprii, ucigandu-si proprii generali si conducatori ai armatei. Toata lumea stia ca Stalin a fost o bruta, un criminal. Si cu toate acestea unii au plans cand au auzit de moartea lui. Ceva similar se intampla in unele cazuri si cu managerul toxic. Este iubit, apreciat si unii plang cand afla ca a fost mazilit. Am vazut acest lucru cu ochii mei. Si nu numai o singura data. Pina si eu tin la ei in felul meu. Pentru ca le protejez identitatea in aceste amintiri asternute pe hartie.
Si in plus cine sunt eu ca sa pot sa-i judec pe altii?
The post Capitolul 21: Managerul toxic. appeared first on Marturisiri Corporatiste.